X

SUCURILE DE FRUCTE SI LEGUME

SUCURILE DE FRUCTE ȘI LEGUME

Datorită conținutului lor bogat în aminoacizi, săruri minerale, enzime și vitamine, sucurile de fructe și legume ajută la regenerarea organismului. Aceasta, bineînțeles, cu condiția să fie proaspete, crude și fără conservanți. Sucurile se beau imediat ce au fost preparate și nu se păstrează niciodată de la o zi la alta. Fructele sau legumele cu coajă, înainte de a fi stoarse, vor fi bine spălate cu apă rece și tăiate în felii subțiri.

Aparatul cu ajutorul căruia putem prepara sucuri de fructe și legume de calitate este, desigur, storcătorul electric. În lipsa acestuia, mai ales pentru legume, iar dintre fructe, în special pentru mere, putem folosi răzătoarea metalică, urmând să obținem sucul prin stoarcere sau presare manuală. Pentru citrice, în special lămâi sau portocale, se poate folosi storcătorul manual de sticlă, plastic sau inox. Sucurile obținute se vor bea cu o jumătate de oră înainte de masă sau la 3 ore după masă. Numai așa vor furniza organismului toate substanțele conținute.

Sucul de ardei gras conține o mare cantitate de siliciu, necesar unghiilor, părului și glandelor sebacee. Ajută la curățarea pielii de petele închise la culoare. Este bun în colici intestinale, crampe, gaze. Devine mai eficient dacă este combinat cu suc de morcov și de spanac, în proporție de 1:2:2. Se bea cu înghițituri mici, cu 30 de minute înainte de masa principală.

Sucul de cartofi conține hidrați de carbon, protide, lipide, săruri minerale, vitamine (B1, B6, C, K). Este hrănitor, diuretic, energizant, cicatrizant, antispasmodic, antiulceros. Este indicat în gastrite, ulcere gastrice și duodenale, diabet, litiază biliară, constipație. Se bea câte 1/2 pahar de 3-4 ori pe zi, timp de o lună, în diabet sau ulcere gastroduodenale. În caz de litiază biliară, obezitate, constipație sau hemoroizi, se bea câte 1/2 pahar, de 1-2 ori pe zi. Dacă nu poate fi suportat simplu, se amestecă cu miere, suc de morcovi, puțin de suc de lămâie sau de cătină.
Sucul de castraveți conține vitaminele A, B, C, oxid de calciu, magneziu, sulf. Este răcoritor, depurativ, diuretic. Se recomandă în stări subfebrile, intoxicații, reumatism sau gută. Fiind cam fad, se poate combina cu suc de țelină, măr sau morcov. Se folosește cu succes în cosmetică, pentru atenuarea ridurilor.

Sucul de ceapă conține vitaminele A, B, C și, săruri minerale. Este un bun stimulent al sistemului nervos și benefic pentru ficat și rinichi. Este un diuretic puternic, antiseptic, antiinfecțios, antisclerotic, antireumatismal. Se utilizează în astenii, surmenaj intelectual, reumatism, afecțiuni respiratorii (guturai, bronșită, astm), gripă, diabet, ateroscleroză, obezitate, impotență, prostatite, edeme. Se poate combina cu puțin suc de țelină sau morcov, sau cu câteva picături de lămâie; se poate bea, de asemenea, diluat cu apă (câte 1/2 pahar de 2 ori pe zi).

Sucul de fasole verde conține vitaminele A, B, C, săruri minerale, oligoelemente, hidrați de carbon. Este diuretic, depurativ, antiinfecțios, tonic hepatic. Se folosește în reumatism, gută, diabet, litiază renală. Se administrează câte 1/2 pahar pe zi.

Sucul de grepfrut conține multe minerale, vitaminele C, B1 B2, și PP, enzime, pectină, acid citric etc. Este aperitiv, tonic, depurativ, antihemoragic. Este indicat în anorexii, dispepsii, oboseală, stări febrile, artrită, afecțiuni pulmonare. Se beau 3 pahare pe zi, înainte cu o jumătate de oră de mesele principale. Se consumă ca atare sau îndulcit cu puțină miere.

Sucul de lămâie conține acid citric, acid malic, glucide, săruri minerale, oligoelemente, vitamine: B1, B2, B3, A, C, PP. Este răcoritor, bactericid, tonic al sistemului nervos, tonic cardiac, diuretic, antireumatismal, antigutos, antiscorbutic, remineralizant, carminativ. Este indicat în infecții diverse, reumatism, gută, ulcere stomacale, obezitate, ateroscleroză, demineralizare, creștere la copii, diaree, dizenterie, paraziți intestinali. Se administrează într-o jumătate de pahar de apă îndulcită, numărul de lămâi stoarse crescând progresiv până la 8 pe zi. După o cură de o lună, numărul de lămâi se consumă descrescător.

Sucul de mere conține zaharoză, celuloză, pectină, săruri minerale, vitaminele B1, PP, A, C. Este diuretic, tonic muscular, antireumatismal răcoritor, antiseptic intestinal, laxativ, depurativ sanguin. Este indicat în astenie fizică și intelectuală, anemie și demineralizare, reumatism, gută, obezitate, stări febrile, gastrită, ulcer gastric, insomnii, cefalee. Sucul de mere este unul dintre cele mai apreciate sucuri pentru toate vârstele. Se beau câte 3-4 pahare pe zi, înainte de masă. Combinat cu celelalte sucuri mai puțin plăcute la gust, le dă o aromă deosebită.

Sucul de orz conține vitamine, enzime, săruri minerale. Comparativ cu alte plante, orzul conține de 250 de ori mai multă vitamină A decât salata, de peste 25 de ori mai mult potasiu decât o banană, de peste 11 ori mai mult calciu decât laptele, de peste 11 ori mai mult fier decât o țelină, de peste 7 ori mai multa vitamina C decât o portocală, de peste 10 ori mai multă vitamină B1 decât spanacul. Este un tonic general și al sistemului nervos, antidiareic. Este indicat în afecțiuni pulmonare, demineralizări, stări febrile, hipotensiune. Se administrează preventiv câte 1-2 cești pe zi, mai ales în combinație cu suc de mere.

Sucul de pere conține acizi, hidrați de carbon, pectină, vitaminele A, B1, B2, PP, C, săruri minerale. Este diuretic, antiputrid, laxativ, calmant al sistemului nervos, răcoritor. Este benefic în reumatism, gută, astenie, surmenaj, TBC, sarcină. Cuprul conținut de pere ajută la crearea enzimelor specifice care acționează ca antioxidanți, neutralizând radicalii liberi. Perele mai conțin și acid hidroxicinamic, care previne cancerul de stomac. Se recomandă 2-3 pahare de suc pe zi, cu 30 min înainte de mese.

Sucul de păpădie este unul dintre cele mai prețioase tonice. Este bogat în săruri minerale (mai ales magneziu și fier) și oligoelemente. Este tonic, aperitiv, depurativ sanguin, diuretic, antiputrid, antiscorbutic. Este indicat în litiaze biliare, reumatism, gută, anemie, astenie, obezitate, hemoroizi, celulită. Se beau 2-3 cești pe zi, înaintea meselor principale. Sucul de păpădie obținut din frunze și rădăcini, combinat cu suc de frunze de gulie, ajută la vindecarea bolilor de oase, întărește coloana vertebrală, previne formarea cariilor.

Sucul de ridiche neagră conține vitaminele B și C. Este colecistochinetic, aperitiv și digestiv, diuretic, antialergic, sedativ nervos. Este indicat în litiaze biliare, colecistite, insuficiență hepatică, afecțiuni pulmonare, bronșite cronice, astm, reumatism, gută, rahitism, alergii, eczeme. Pentru a obține sucul, se folosește ridichea cu tot cu frunze. Se beau 20-50 de grame pe zi, deoarece este foarte puternic. În cazurile de litiază biliară, se beau zilnic 200-400 ml de suc. Se administrează de obicei în combinație cu suc de morcovi, în acest fel ajutând la refacerea mucoaselor din organism.

Sucul de sfeclă roșie conține zaharuri, săruri minerale, oligoelemente, vitamine: A, B, C, PP. Este răcoritor, foarte nutritiv și energetic. Se recomandă în anemii, demineralizare, TBC și chiar și în cancer. Este foarte folositor în caz de gripă. Este contraindicat diabeticilor. Nu este indicat să se consume prea mult suc de sfeclă deodată, deoarece dă stări de vomă și grețuri, ca urmare a efectului de epurare rapidă a substanțelor toxice din ficat. Se recomandă un singur pahar de suc de sfeclă pe zi, băut în trei reprize.

Sucul de spanac conține săruri minerale, oligoelemente, vitamine. Este remineralizant, antianemic, antiscorbutic și tonic cardiac. Este recomandat în anemii, convalescență, scorbut, rahitism, astenie fizică și nervoasă, arsuri. Este foarte bun pentru curățarea întregului tract digestiv. Consumat în cantitate de 500 ml pe zi, a vindecat constipații cronice.

Sucul de varză conține săruri minerale, oligoelemente, vitamine: A, B1, B2, C, PP. Este diuretic și remineralizant. Sucul de varză crudă se recomandă în gastrite, ulcer gastric și duodenal, bronșite, erupții cutanate. Pentru a evita balonările, este bine să se înceapă cu suc de morcov sau de spanac timp de 2-3 săptămâni, după care să se treacă la sucul de varză. Se beau 1-2 pahare de suc de varză pe zi.

Sucul de țelină conține săruri minerale, oligoelemente, vitamine. Este aperitiv, tonic al sistemului nervos și general, remineralizant, diuretic, depurativ, antireumatismal. Se folosește în inapetență, astenie, surmenaj, convalescență, demineralizare, reumatism, gută, afecțiuni pulmonare, litiază urinară, impotență. Se administrează câte 1-2 lingurițe, de 3 ori pe zi, înainte de mese, sau câte 1/2 pahar pe zi timp de 15-20 de zile, în cure intensive. Deoarece favorizează eliminarea excesului de apă din țesuturi, poate fi de ajutor și în curele de slăbire.

Combinația de sucuri de lămâie, morcov, sfeclă și castraveți ajută la curățirea de toxine a ficatului, rinichilor și vezicii biliare și, în general, a întregului organism. În perioada folosirii acestor sucuri, este indicat să se renunțe la orice fel de carne, la amidon și la zahăr.

SURSA www.remediu.ro

Cosmetic Line:
Related Post