X

Slăbeşte uşor cu alimentele corecte!

Slăbeşte uşor cu alimentele corecte! Silueta perfectă este visul fiecărei femei, însă lupta cu un metabolism încet este, de multe ori, destul de grea. Atingerea greutăţii dorite nu este întotdeauna un chin, fiind nevoie să respecţi doar câteva reguli simple.

În primul rând, ţine minte că dacă te înfometezi, nu rezolvi nimic, dimpotrivă! Apoi, dieta sănătoasă înseamnă alegerea şi combinarea corectă a alimentelor, astfel încât organismul tău să-şi primească doza zilnică necesară de nutrienţi. În plus, natura ne oferă adevăraţi aliaţi în lupta cu kilogramele în plus – alimente care accelerează metabolismul!

Iată câteva exemple:

Ceaiul verde

Sunt deja binecunoscute efectele benefice ale ceaiului verde asupra organismului, datorită conţinutului bogat în antioxidanţi esenţiali. Este de un real folos atât pentru accelerarea metabolismului, cât şi pentru întinerirea celulară. Atenţie la modul în care îl preparaţi: un plic de ceai nu se ţine în apă mai mult de trei minute, iar apa nu trebuie să atingă punctul de fiebere, în momentul în care o turnaţi peste plic. Este indicat să îl consumi neîndulcit.

Mirodeniile picante

Ardeiul iute, scorţişoara sau usturoiul sunt doar câteva exemple de condimente care au un efect garantat asupra metabolismului, stimulând circulaţia sângelui, dar şi arderea caloriilor. Studiile din Canada întăresc acest fapt, prin rezultatele obţinute. Este nevoie doar să presari puţin condiment picant în mâncare. În plus, ardeiul iute controlează şi pofta de mâncare, datorită conţinutului bogat de capsaicina (stimulează receptorii durerii).

Cerealele integrale

Bogate în carbohidraţi complecşi, cerealele integrale (pâine din făină de ovăz, orez brun, quinoa etc.) stimulează metabolismul, datorită stabilizării nivelului de insulină. Evitaţi să le combinaţi, însă, cu alte alimente bogate în zahăr.

Lintea

Deşi multe femei se feresc să prepare linte, aceasta este foarte uşor de gătit! Datorită conţinutului bogat în proteine, puteţi înlocui carnea cu lintea. De asemenea, conţine şi mult fier, ceea ce ne ajută la accelerarea metabolismului.

Citricele

Portocalele, lămâile, grepfrutul, dar şi roşiile sunt bogate în vitamina C, stimulând ardea caloriilor. În plus, datorită conţinutului ridicat şi de pectina, este împiedicată absorbţia grăsimilor. Dacă tot am amintit de roşii, nu putem uita de broccoli, considerat unul dintre importante alimente în procesul de detoxifiere.

Peştele

Acizi graşi Omega 3 (pe care îi găsim din abundenţă în carnea de peşte!) sunt responsabili de reducerea nivelului de leptină, hormonul din cauza căruia se produce încetinirea metabolismului. De asemenea, seminţele de in şi nucile sunt bogate în acizi graşi Omega 3.

Supele

Deşi fastfood-ul ne face cu ochiul continuu, este indicat să consumăm şi supe, acestea având un rol deosebit de important în accelerarea metabolismului.

Să ne amintim mereu că o siluetă armonioasă nu înseamnă doar frumuseţe, ci şi sănătate, echilibru interior, stare de bine.

Cosmetic Line:
Related Post