Primul semn că bărbatul pe care ai pus ochii este şi el atras de tine îl reprezintă tocmai faptul că citeşti acest articol. Înseamnă că intuiţia ta a detectat deja un interes pe care bărbatul respectiv îl are pentru tine. Desigur, nu te poţi abţine să nu te întrebi dacă imaginaţia îţi joacă feste sau nu. Ca să te lămureşti, iată 8 semne subtile că este atras de tine.
Chiar dacă ne putem masca atracţia printr-un comportament rezervat, nu ne putem reprima reacţiile fiziologice care se petrec în corpul nostru, cum ar fi bătăile accelerate ale inimii sau palmele transpirate, precizează psihologul Nancy Fagan, expert în divorţuri şi fondator al clinicii “The Divorce Help Clinic”. “De obicei, aceste reacţii nu se văd în exterior, dar există două excepţii. Este vorba despre dilatarea pupilelor şi umezirea ochilor”, spune specialistul.
1. Pupilele i se dilată când te soarbe din priviri. Mărimea pupilelor se ajustează în funcţie de două variabile: lumina dintr-o cameră şi atracţia simţită pentru o persoană. Cu cât se face mai întuneric într-o cameră, cu atât pupilele i se vor mări. La fel şi în cazul atracţiei. Dacă un bărbat se simte atras de tine, pupilele sale vor fi mai mari decât ar fi în mod normal în mediul respectiv. Încearcă să le compari cu mărimea pupilelor altor persoane din încăpere.
2. I se umezesc ochii când te priveşte. Cea de-a doua reacţie fiziologică incontrolabilă este umezirea ochilor. În acest fel bărbatul respectiv obţine o imagine mai clară cu tine. Aceste două semne subtile sunt vizibile cu ochiul liber şi niciun bărbat nu le poate masca!
3. Îţi scanează faţa când purtaţi o discuţie. Fă diferenţa între cum se uită o femeie la tine şi un bărbat despre care suspectezi că ar fi interesat de tine. Cineva care nu e atras de tine şi cu care porţi o discuţie te va privi în ochi ocazional, trecând cu privirea de la un ochi la celălalt.
În schimb, un bărbat care te place va trece cu privirea de la ochi la buze, la frunte şi păr. Îţi va scana întreaga faţă când vorbiţi.
4. Când îţi zâmbeşte o face cu toată faţa. De multe ori oamenii zâmbesc din complezenţă. O fac doar ca să-l mulţumească pe cel din faţă, fără nicio tragere de inimă. Acest zâmbet fals nu lucrează decât muşchii gurii. Un zâmbet real, al unei persoane care te place, va antrena toţi muşchii feţei! Aşadar, când îţi zâmbeşte sincer, face riduri de expresie şi în colţul gurii şi în colţul ochilor.
5. Îşi atinge faţa în timpul conversaţiei. Îşi aranjează ţinuta. Dacă se simte atras de tine, bărbatul respectiv va deveni foarte activ cu mâinile. În primul rând, îşi va atinge faţa, obrajii, bărbia sau îşi va aranja ocazional părul, cămaşa… Desigur, dacă prinde curaj, te va atinge şi pe tine prin orice împrejurare.
6. Când vorbiţi faţă în faţă se apleacă deasupra mesei, spre tine. Semn clar de atracţie este faptul că poziţia corpului său este aplecată spre tine. Faptul că stă la marginea scaunului cu mâinile pe masă şi îşi înclină capul spre tine sunt toate semne bune.
7. Are trunchiul şi picioarele orientate către tine. Într-un grup mai mare, caută să vezi dacă bărbatul respectiv are corpul orientat spre tine. Acesta este un semn de atracţie. Ar trebui ca trunchiul lui să fie întors spre tine, astfel încât să-i poţi vedea cel puţin profilul. La fel, ar trebui să aibă tălpile, cu vârful degetelor, orientate spre tine.
8. Îţi invadează spaţiul personal, deci se aşază la mai puţin de jumătate de metru de tine.