Share This Article
Injectarea de grasime – procedura presupune extragerea grăsimii dintr-o anumită zonă a corpului, unde este localizată în exces, şi injectarea în acele părţi care au nevoie de ajustare.
Trecerea anilor şi stresul de zi cu zi îşi lasă amprenta pe chipul nostru, oricât de mult am încerca să-l ajutăm cu tratamente din comerţ sau naturiste. Ridurile şi pielea, în general, devin din ce în ce mai vizibile şi mai greu de ascuns. Specialiştii ne recomandă să apelăm cu încredere la injectarea de grăsime. Practic, procedura presupune extragerea grăsimii dintr-o anumită zonă a corpului, unde este localizată în exces, şi injectarea în acele părţi care au nevoie de ajustare. Aceasta, de altfel, a câştigat teren important în chirurgia estetică a ultimilor ani, numeroase persoane apelând la acest truc pentru a-şi menţine aspectul tânăr, într-un secol ce pune un accent deosebit tocmai pe imaginea personală.
Pentru că semnele îmbătrânirii şi oboselii acumulate în timp sunt ascunse repede şi cu uşurinţă prin injectarea cu grăsime, cei mai mulţi apelează pentru remedierea problemelor la nivelul feţei. Astfel, injecţiile cu grăsime sunt utilizate pentru tratarea ridurilor, dar şi pentru crearea unui aspect echilibrat la nivel facial, prin umplerea buzelor sau a obrajilor.
* Procedura durează aproximativ 30 minute.
Ce presupune operaţia?
În primul rând trebuie ştiut că această procedură se poate face fie cu anestezie locală, fie cu anestezie totală, opţiunea aparţinând în totalitate pacientului. Apoi, cantitatea de grăsime necesară se recoltează cu un ac special sau prin liposucţie, iar, după ce este centrifugată, aceasta este injectată în locul dorit. Este foarte important ca pacientul să respecte indicaţiile specialistului după operaţie, deşi complicaţiile post-intervenţie sunt minime. Întrucât efectele nu sunt permanente (grăsimea injectată este absorbită după o anumită perioadă), procedura poate fi refăcută, însă nu există restricţii în ceea ce priveşte numărul de intervenţii, deoarece nu sunt riscuri.
SURSA: SUSANU CLINIC