X

Motivul pentru care nu putem să scăpăm de kilogramele în plus

Motivul pentru care nu putem să scăpăm de kilogramele în plus

Românii îşi doresc să slăbească, dar nu renunţă la masa de seară. Specialiştii cred însă că preparatele pe care le consumăm după ora 20.00, şi în cantităţi impresionante, pot reprezenta un pericol pentru organism.

“Cele mai multe persoane au obiceiul ca din masa de seară să facă un festin. De fapt, acesta este unul dintre motivele principale pentru care în România sunt cei mai mulţi supraponderali din Europa.
Este periculos pentru organismul nostru ca seara, când el funcţionează mult mai lent decât în restul zilei, să mâncăm mult la o masă. O cantitate mare de mâncare înseamnă mai multă muncă pentru digestie, o digestie lentă la prag de seară înseamnă depozite de grăsime în final”, spune antrenorul de fitness Florin Neby.

În general, masa de seară trebuie să fie una uşoară şi compusă din alimente scăzute caloric: o supă, o salată, lactate, un peşte sau fructe de mare, ocazional legume.

În opinia specialistului, carnea are, de asemenea, un rol esenţial. “Ea este cea care reface fibra musculară după un antrenament intens, De fapt, este sursa principală la orice creşte şi se dezvoltă în corpul nostru: fibră, piele, păr, articulaţii, unghii etc”, adaugă Neby.

De asemenea, specialistul crede că sportul poate fi practicat şi în timpul sarcinii.”Dacă ai făcut sport şi până să rămâi însărcinată, dacă ai şi acordul medicului care îţi urmăreşte sarcina, evident că poţi face sport fără probleme. Există o perioadă de început când trebuie să ai grijă, până când embrionul se prinde şi se formează, dar după 3 luni am văzut persoane ce participau la ore de HIIT (high intensity interval training) însărcinate în luna a cincea.
Soţia mea a făcut sport în timpul sarcinii, lucru care a ajutat-o enorm. Am vazut cliente care au avut sarcini cu sport şi sarcini fără. Cele care făceau mişcare au avut o sarcină mult mai uşor de suportat”, mai spune antrenorul.

SURSA www.csid.ro

Cosmetic Line:
Related Post