X

Demachiază-te cu produse naturale!

Demachiază-te cu produse naturale!

Demachierea este esenţială pentru menţinerea sănătăţii pielii noastre, pentru a preveni acneea, punctele negre, ridurile, iritaţiile şi aspectul tern, fără strălucirea naturală. În primul rând, trebuie să ştiţi că specialiştii ne propun respectăm cinci reguli pentru a ne demachia în mod corect.

Astfel, înainte de a începe să ne demachiem, trebui să ne curăţăm foarte bine mâinile. Apoi, este indicat să folosim apă călduţă, dacă e nevoie să îndepărtăm produsul de pe faţă şi gât. În plus, cosmeticienii ne amintesc să ne umezim bine pielea înainte de a aplica un gel de curăţare. Pentru că multe produse au ca efect secundar uscarea pielii, trebuie să clătim extrem de bine pielea. Nu în ultimul rând, este deosebit de important să ne  uscăm (prin tamponare!) cu un prosop curat.

Calitatea produselor pe care le folosim este esenţială în menţinerea unui ten tânăr şi fără probleme. Natura ne oferă alternative demne de luat în seamă pentru demachiantele pe care le găsim în comerţ. Vă prezentăm în continuare câteva exemple.

Demachiant pe bază de castravete

Este extrem de simplu de pregătit. Mixaţi un castravete la blender până obţineţi o pastă, pe care apoi o amestecaţi cu jumătate de pahar de lapte. Fierbeţi amestecul obţinut timp de 10 minute, iar după ce s-a răcit, puteţi să îl folosiţi. O astfel de cremă rezistă până la o săptămână, dacă o depozitaţi în frigider, într-un recipient bine închis.

Uleiurile sunt de nelipsit

Bogat în vitamina E (responsabilă pentru aspectul frumos al pielii), uleiul pur de migdale este un minunat demachiant natural. De asemenea, uleiul de ricin poate fi utilizat pentru îndepărtarea machiajului, dar trebuie amestecat cu o cantitate dublă de un alt tip de ulei, cum ar fi cel de migdale, din sâmburi de struguri, de măsline ori de rapiţă.

 Lactatele lichide – miracol pentru piele

Vă puteţi curăţa machiajul folosind un un amestec de lapte (o lingură) şi câteva picături de ulei de migdale. De asemenea, iaurtul (fără arome, bineînţeles!) poate fi un demachiant excelent!

 

ATENŢIE! Nu lăsaţi să treacă o zi fără a vă curăţa foarte bine tenul, chiar dacă nu aţi fost machiată.

 

Categories: Beauty & LifeStyle
Cosmetic Line:
Related Post