X

Cum ne protejăm pielea pe timpul verii?

Tratamentele pentru tratarea pielii sunt multiple. Cand ne raportam la piele nu facem referire doar la ten, ci şi la pielea de pe întreaga suprafaţă a corpului.

Trebuie să ţinem cont de faptul că vara fiecare dintre  noi dorim să ne bronzăm cât mai frumos şi sănătos.

Exista anumite remedii care pot proteja piele de razele UV şi UVB . Aceste remedii  sunt sigure pentru că sunt recomandate de către medici. Important este să ştim cum să aplică aceste tratamente.

Protejarea pielii se face atât prin aplicarea anumitor creme de protecţie solară, a uleiurilor naturale,  cât şi prin alimentaţie. Un stil de viaţă sănătos bazat pe consumarea salatelor, a fructelor, a produselor care au un conţinut echilibrat de proteine, poate contribui la îngrijirea şi sănătatea tenului,  a pielii noastre. Este indicat a ne informa despre cremele, respectiv alimentele care dăunează pielii.

De sănătatea  pielii, a corpului nostru nu trebuie să ne ocupăm doar pe timpul verii, ci în fiecare moment al vieţii noastre.

Frumuseţea reprezintă unul dintre  punctele de interes ale unei persoane, îndeosebi ale femeilor, la care se adaugă sănătatea, echilibrul psihic, stilul alimentar.

Cauzele care afectează sănătatea pielii

Deshidratarea pielii, arsurile solare, se numără printre problemele pielii care apar după expunerea la soare.

Motivele pentru care ne plângem că pielea, tenul nostru nu dispun de un aspect cât mai frumos, îngrijit şi sănătos sunt următoarele:

a) expunerea exagerată la soare (fără aplicarea unei creme de protecţie) a pielii şi mai ales la ore nepotrivite – tenul expus la soare capătă un aspect uscat, apar linii fine sau crăpături;

b) consumarea multor zaharuri, a grăsimilor;

c) frigul, vântul;

d) deficienţele nutriţionale, în special carenţa de vitamina A şi vitamina B;

e) hidratarea insuficientă (când nu consumăm suficientă apă cât să hidratăm atât organismul, cât şi pielea);

Sfaturi pentru o îngrijire sănătoasă a  tenului,  a pielii noastre

Este important ca pielea noastră să fie îngrijită tot timpul. Hidratarea interioară şi exteriorară stă la baza oricărui ten strălucitor şi bine îngrijit.

Ce trebuie făcut?

Speciliştii ne recomandă ca pe timp de vară să ne îngrijim pielea, tenul, zilnic luând în considerare primii paşi pe care trebuie să îi avem în vedere:

– în fiecare dimineaţă să consumăm un pahar de apă;

– stropirea feţei cu un pulverizator cu apă minerală(fără acid);

Acesta este începutul unei hidratări benefice astfel tenul, pielea noastră va căpăta un aspect mult mai frumos şi îngrijit.

Pe timpul verii pentru frumuseţea şi tratarea corectă a pielii se recomandă ca :

– machiajul pe timpul verii să fie cât mai simplu şi natural (nu trebuie să aplicaţi pe faţă un fond de ten formula 3 in 1 care astupă perfect porii; în caz contrar o să contribuiţi singuri la distrugerea tenului) ;

– prepararea acasă a sucului de castravete. Mai exact, se spală un castravete, se dă prin răzătoare, se păstrează la frigider şi poate fi consumat pe perioada a două zile. Castravetele are rolul de a revigora tenul;

– în urma unei zile extenuate pielea este transpirată, iar machiajul topit. Indicat este să urmăm un ritual de demachiere, tonifiere şi pulverizare. După se aplică o cremă care să nu conţină factori de protecţie UV. Când nu sunt necesari, ei îmbâcsesc tenul chiar şi în timpul somnului;

–  stabilirea unui program pentru  expunerea  la soare – după amiaza radiaţiile sunt foarte puternice astfel că nu este indicat a se sta la soare. Specialiştii ne sfătuie să facem plajă până în ora 11.00, respectiv după orele 16.00, atunci pielea şi corpul nostru sunt ferite de efectele negative ale soarelui;

– o alimentaţie sănătoasă ;

Protejarea internă a pielii pe timp de vară

Ne întrebăm uneori de ce avem nevoie de protejarea solară internă a pielii pe timp de vară…

În sezonul cald, radiaţiile UVB sunt cele mai întâlnite, iar acestea reprezintă factorul principal pentru care apar arsuri la baza pielii. Îmbucurător este că există diverse filtre pentru acestea. Totuşi, radiaţiile de acest tip sunt mai greu de  filtrat şi pot afecta foarte rău pielea.

Aceste raze distrug colagenul regăsit la nivelul pielii astfel că apar şi ridurile. Cremele care au ca drept proprietate protejarea tenului împotriva soarelui se aplică pe stratul exterior al pielii tenului, adică la baza epidermei, care reprezintă aproximativ 20% din pielea care acoperă corpul.

Astfel, derma, în proporţie de 80%, va avea nevoie de o nutriţie corectă pentru a putea face faţă problemelor rezultate în urma oxidării şi a soarelui, care afectează pielea în mod tragic.

O nutriţie echilibrată şi sănătoasă ajută la îngrijirea şi hidratarea  tenului, a pielii. Aşa că este important să fim atenţi la ce mâncăm pentru a putea avea un aspect tânăr şi sănătos.

Practic paşii pe care trebuie să îi parcurgem pentru îngrijirea pielii pe timpul verii sunt:

a) Curăţare

b) Exfoliere

c) Hidratare

d) Machiaj

e) Sport şi alimentaţie

Cum hidratăm tenul vara?

Hidratarea are loc după exfoliere. Se foloseşte o cremă neuleioasă, care poate intra uşor în piele. Indicat este să alegeţi crema care se potriveşte tenului. Hidratarea se face la tenul normal, tenul uscat are nevoie de hrănire şi calmare, iar cel gras de matifiere. Operaţiile de îngrijire a tenului sunt în funcţie de fiecare tip de ten.

Una dintre soluţii pentru o bună hidratare este masca din comerţ sau făcută acasă care se aplică pe suprafaţa tenului. Trebuie ţinut cont că această cremă este necesar a fi aleasă în funcţie de factorul de protecţie pe care îl are. În acest caz SPF- ul trebuie să fie de minimun 30.

Atenţie! Este bine de ştiut că unele creme oferă protecţie doar pentru razele UVB, nu şi pentru razele UVA. Se recomandă a se citi cu grijă eticheta cremei alese pentru a putea fi folosită în scopul unei hidratări corecte şi sănătoase.

Alimentele care protejează pielea

În afară de cremele pentru protecţie solară, a uleiurilor, care pot fi un factor de tratare a pielii, hidratarea se mai poate face şi prin alimentaţie.

Iată  câteva din alimentele care vă  pot fi benefice în hidratarea tenului pe timp de vară:

a) Pepene verde- este bogat în licopen şi ajută la o bună hidratare a tenului pe timp de vară;

b) Dovlecel – datorită carotenoizilor oferă un aspect curat şi frumos pielii;

c) Peşte – este  necesar şi pentru o bună stare de sănătate în general;

d) Spanac – vitaminele prezente în spanacul crud oferă protecţie eficientă împotriva soarelui;

e) Fructele de pădure şi fructele cu sâmburi – căpşunele, afinele şi cireşele conţin multă vitamina C, o vitamină care poate reduce agresiunea provocată de razele UV.

text preluat

Cosmetic Line:
Related Post