fbpx
Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Acidul hialuronic

Acidul hialuronic este o substanţă produsă în mod natural de organism, descoperită în 1934 de medicul Karl Meyer, biochimist la Universitatea Columbia din America. Cunoscut şi sub numele de hialuronan, acest acid se regăseşte mai ales în articulaţii, în zona ochilor şi la nivelul pielii.

Studiile au arătat că acidul hialuronic are efect lubrifiant, asigură hidratarea fibrelor de colagen şi elastină şi, foarte important, reţine apa în ţesuturi. Din păcate, odată cu înaintarea în vârstă, producţia de acid hialuronic scade. Consecinţa? Apar ridurile, pielea se lasă şi se usucă.

Acidul hialuronic este în prezent un ingredient des utilizat în produsele anti-aging sau de îngrijire a pielii, cum ar fi cremele, serumurile sau loţiunile de corp. Din acest motiv este considerat un fel de „fântână a tinereţii”, doamnele apelând la injecţiile cu acid hialuronic pentru a preveni sau ameliora semnele îmbătrânirii pielii.

Însă acest acid nu este benefic doar pentru frumuseţea pielii, ci poate fi de ajutor şi în ameliorarea anumitor afecţiuni, cum ar fi osteoartrita, fibromialgia sau sindromul de ochi uscat.

Trebuie să ştii, însă, că nivelul optim de acid hialuronic poate fi obţinut şi printr-o alimentaţie corectă. Anumite alimente sunt bogate în acid hialuronic, altele sporesc producţia acestuia în organism, cum ar fi: carnea de vită, curcan, miel, pui, cartofi, ardei gras, citrice, pătrunjel, coriandru, banane, mere, avocado, roşii, pepene, pere şi piersici.

Acid hialuronic: beneficii

Aşa cum am menţionat, acidul hialuronic prezintă efecte benefice în special la nivelul pielii. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, acidul hialuronic previne pierderile de apă din ţesuturi şi diminuează semnele îmbătrânirii, precum ridurile sau pielea lăsată. De asemenea, acesta sporeşte elasticitatea pielii şi creşte cu până la 96% fermitatea acesteia. Acidul hialuronic ar putea fi benefic şi în repararea tegumentului afectat de arsuri sau leziuni uşoare.

Pe lângă beneficiile aduse pielii, acidul hialuronic are un rol important şi în prevenirea sau ameliorarea anumitor probleme de sănătate. De exemplu, nivelul normal de acid hialuronic ar putea preveni apariţia fibromialgiei, arată un studiu publicat în Science Direct. O altă legătură pare a fi între osteoartrită şi acest acid. Potrivit cercetătorilor, injecţiile cu acid hialuronic în articulaţiile dureroase ar putea ajuta la reducerea inflamaţiilor.

Acidul hialuronic este din ce în ce mai utilizat şi în picăturile pentru ochi destinate tratamentului ochiului uscat. Potrivit American Academy of Optometry, acidul hialuronic ajută la lubrifierea şi menţinerea umidităţii oculare, imitând perfect lichidul lacrimal.

Această substanţă ar putea ajuta, indirect, şi la ameliorarea unor boli ale inimii, cum este prolapsul de valvă mitrală – o afecţiune cauzată frecvent de carenţa de magneziu, care duce şi la scăderea nivelului de acid hialuronic.

Acid hialuronic: cine îl poate injecta

În ultimii ani a luat amploare fenomenul de injectare cu acid hialuronic de către persoane care nu beneficiază de cunoştinţe şi experienţă în acest domeniu. Astfel apar deseori complicaţii sau rezultate complet dezastruoase la nivelul feţei.

Dr. Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, Preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Estetică, atage atenţia asupra acestui fenomen alarmant: „Acidul hialuronic nu poate fi injectat de către oricine se pricepe să facă o injecţie. Din păcate, la noi în ţară a luat amploare injectarea de către medici din specialităţi foarte diferite, chirurgicale sau nechirurgicale, pe baza unor cursuri neacreditate organizate de firmele producătoare, dornice de a-şi creşte vânzările, ba chiar şi de către cosmeticiene”.

Pentru reglementarea acestor situaţii şi pentru siguranţa pacienţilor, Societatea Română de Chirurgie Estetică a iniţiat câteva demersuri, astfel încât doar persoanele acreditate să poată injecta atât acid hialuronic, cât şi toxină botulinică, cum ar fi chirurgii plasticieni şi dermatologii.

Acid hialuronic: cum acţionează

Înaintarea în vârstă se manifestă prin modificări ale reliefului feţei, ca urmare a fenomenului de resorbţie osoasă, combinat cu atrofia ţesutului adipos de la nivelul obrajilor.

Pentru ameliorarea acestor modificări se pot injecta diverse substanţe, cum ar fi grăsimea autologă (grăsimea proprie), acidul hialuronic, colagenul şi derivaţii sintetici.

„Introdus în ţesuturi, acidul hialuronic are proprietatea de a atrage apa şi de a stimula producerea de colagen, neproducând reacţii alergice. Pentru a fi mai durabil în timp, el este supus unui process de cross-linkare care-l stabilizează, protejându-l de o degradare rapidă, iar pentru a scădea durerea la injectare i se adaugă lidocaină cu efect anestezic în compoziţie”, declară dr. Carmen Giuglea.

Există mai multe tipuri de acid hialuronic, care prezintă indicaţii diferite, în funcţie de concentraţie.

„Cu cât concentraţia de acid hialuronic este mai mare, cu atât el este mai vâscos, mai dens, şi se foloseşte pentru volumizare sau pentru modelări de contur facial. La o concentraţie mai mică, acidul hialuronic este mai moale, se poate injecta mai uşor şi mai superficial, putându-se folosi pentru umplerea şanţurilor nazogeniene sau pentru augmentarea buzelor. Acidul cu concentraţia cea mai mică, adică cel mai moale şi care se lasă uşor modelat după injectare, este indicat pentru corecţia cearcănelor”, adaugă medicul.

Rezultatele injecţiilor cu acid hialuronic în scop estetic au o durată de aproximativ un an, însă există şi posibilitatea ca organismul să degradeze această substanţă mai repede.

De asemenea, există soluţii în cazul în care apar probleme precum injectare în cantitate prea mare sau necorespunzătoare, reacţii alergice întârziate – cu ajutorul unei injecţii cu hialuronidază, se va „topi” acidul introdus.

SURSA: Bianca Poptean