X

30 de trucuri antirid

N-ai cum să scapi de ridurile odată apărute, dar poţi să le încetineşti instalarea și să tonifici pielea, astfel încât să ştergi primele cute ale pielii. 

Moştenirea genetică e veriga de bază. Totuși, îmbătrânirea poate fi ţinută sub control cu mici gesturi, tratamente-şoc sau intervenţii bine plasate, la costuri modice. Şi încă ceva: niciodată nu este prea târziu pentru a începe să faci ceva pentru tenul tău. Indiferent ce vârstă ai, trece pe lista ta de priorități aceste trucuri antirid la care poţi recurge pentru a-ţi menţine tenul ferm!


1. Mizează pe antioxidanţi

Vitaminele A, C şi E sunt importante pentru a menţine tonusul pielii. Mâncând cinci sau chiar şapte fructe şi/sau legume proaspete pe zi, aduci în organism aceşti nutrienţi valoroşi. Roşiile, legumele cu frunze verzi, morcovii sau citricele sunt alegerile perfecte pentru o cură antirid în forţă.

2. Umple-le cu acid hialuronic

Ai deja câteva riduri adânci cărora nu le vii de hac? Pentru cele de pe frunte şi laba-gâştei, acidul hialuronic face minuni. Ridurile fine şi profunde sunt şterse, conturul feţei e remodelat, iar buzele sunt redefinite. Dacă nu-ți permiți injecții cu acest acid, foarte eficiente sunt cremele hialuronic filler, cu o acţiune mai lentă, dar cu rezultate bune în timp.

3. Somonul face obrazul fin

Acest peşte este o sursă importantă de proteine şi acizi graşi care hrănesc pielea şi o menţin suplă, ajutând la minimalizarea ridurilor deja apărute. Chiar dacă nu eşti fanul lui, datorită acestor argumente merită să începi să-l priveşti cu alţi ochi.

4. Spune: a, e i, o, u

Rosteşte aceste vocale deschizând gura cât de mult poţi. Este un exerciţiu foarte bun pentru muşchii faciali.

5. Jadul, piatră miraculoasă

Are o formulă minerală complexă şi proprietăţi curative extraordinare date chiar de microelementele din compoziţia sa, ale căror vibraţii sunt în perfectă rezonanţă cu celulele copului uman. O terapie antirid eficientă şi nedureroasă este cea cu jad. Vibraţiile acestuia relaxează musculatura, stimulează detoxificarea pielii, îmbunătăţesc circulaţia sângelui, netezesc tenul, pielea devenind mai luminoasă şi strălucitoare. Masca din jad se ţine pe faţă 30-40 de minute, o dată pe săptămână.

6. Perii cu dichis

Periile electrice îndepărtează rapid machiajul, celulele moarte și acționează ca aparate antirid. Datorită vibrațiior delicate, tenul e răsfățat cu un masaj plăcut, tensiunea este eliberată, iar microcirculația e dinamizată. Pielea devine luminoasă și fină. Dispozitivul poate fi folosit nu doar pentru curățare, ci și la aplicarea produselor antirid, pentru că îmbunătățește absorbția produselor, ducându-le mult mai adânc în piele, unde vor acționa eficient.

7. Dormi pe spate

Probabil că ai mai auzit de acest îndemn, dar, dacă nu l-ai luat în serios, ar fi cazul să o faci pentru a diminua ridurile de somn – cu timpul, liniile fine care-ţi brăzdează faţa imediat ce te dai jos din pat se accentuează şi devin riduri de profunzime. Preîntâmpină adâncirea lor şi apariţia altora noi dormind pe spate și evitând astfel mototolirea feţei. Nu este chiar un tratament, dar ţine la distanţă ridurile.

8. Delectează-te cu o cacao

Deliciosul praf conţine doi antioxidanţi care protejează pielea de stricăciunile produse de mediu şi îmbunătăţeşte fluxul de sânge la nivelul pielii, ajutând procesul de hidratare. Pielea devine astfel mai fină.

9. Soia întinde pielea

Studiile au arătat că soia repară tenul afectat de soare, îi îmbunătăţeşte structura, fermitatea şi îi uniformizează culoarea. Pentru a beneficia de proprietăţile ei, poţi s-o consumi ori să folosești cremele care o conţin.

10. Fitness antirid

Umflă-ţi gura cu aer şi menţine câteva secunde balonul, apoi plimbă bula de aer dintr-o parte în cealaltă. Iată alte două exerciţii de repetat zilnic:

Deschide gura larg şi încearcă să atingi bărbia cu limba. Repetă de câteva ori.
Încearcă să-ți atingi nasul cu buza de jos. Nu vei reuși, dar vei scăpa de gușă.

11. Peeling chimic

Elimină straturile superioare ale pielii deteriorate şi ridate, iar organismul este obligat să repare locul vătămat şi astfel pielea devine netedă. Efectul se vede după o lună, când cojile rănilor se desprind. Există o variantă casnică a peelingului chimic: Beta Peel de la Medik8 este un peeling chimic blând, cu rezultate maxime într-un timp foarte scurt. Îl găseşti în farmaciile Sensiblu.

12. Aplică prin masaj

Când îţi masezi faţa în mod regulat, circulaţia este stimulată, pielea e mai bine hrănită, iar procesul de refacere a celulelor este rapid. Printr-un simplu masaj zilnic, în timp ce aplici crema de zi, poţi face un lifting natural, gratuit şi eficient. Procesul de îmbătrânire este încetinit, ridurile sunt diminuate, pielea devine tonică şi întinerită. În plus, există instrumente care fac munca în locul tău.

13. Ia suplimente cu glucozamină

Este un supliment bun pentru articulaţii, care acţionează cu succes şi la nivelul pielii, ajutând absorbţia apei. Astfel, tenul va fi bine hidratat şi suplu.

14. Serumul, baghetă magică

Deşi cremele antirid rămân armele de bază, serumurile acţionează mai adânc în piele şi au o acţiune rapidă, intensificând acțiunea cremelor. În plus, sunt produsele de care ai nevoie atunci când vrei să obţii un efect instant.

15. Formule inteligente

Foarte multe creme au formule eficiente, unele chiar la preţuri mici. Iată trei tehnologii de ultimă generaţie:

16. Patru măşti,un singur tratament

Tratamentul Four Layer Facial de la Repechage întinereşte, tonifică şi dă fermitate pielii imediat. Pe bază de alge, cele patru măşti fac tenul vizibil mai luminos şi neted. Vrei să încerci o variantă acasă? Pune-ţi patru măşti una după alta – de hidratare, energizantă, hrănitoare, relaxantă.

17. Zahărul? Out!

Este unul dintre principalele elemente oxidative ce accelerează deteriorarea celulelor şi îmbătrânirea prematură. Renunță, pe cât posibil, la el!

18. Terapie cu melci

Cu siguranţă ai auzit despre beneficiile cremei cu extract de melc. Mucusul de melc reface foarte bine pielea, fie că e vorba de riduri, acnee, cicatrice sau arsuri. În Vest, în cabinetele cu ştaif, pacientelor li se pun melcii (de crescătorie, perfect igienizaţi) direct pe faţă şi sunt lăsaţi să se plimbe, direcţionaţi astfel încât să acopere tot chipul. La noi, poţi găsi astfel de creme cu parfum plăcut şi la preţuri modice.

19. Spanacul, armă secretă

Ai auzit tot felul de lucruri spectaculoase despre această banală frunză, dar e timpul să afli ceva incredibil: sucul proaspăt de spanac este extraordinar ca antirid! Stoarce o frunză şi pune sucul pe cele mai adânci riduri.

20. Acizi puși pe treabă

AHA sunt acizi naturali din fructe care ajută la îndepărtarea stratului superior de celule ale pielii, reducând aspectul porilor, liniilor fine şi al ridurilor de suprafaţă, în special din jurul ochilor. Stimulează inclusiv producţia de colagen. Există creme cu un conţinut mare de AHA antirid, dar îi poţi folosi şi în stare pură, prin măştile de fructe proaspete. Cel mai mare potenţial antirid îl au pepenii, fructele de pădure, mango şi citricele.

21. Mierea face minuni

Plină de vitamine, minerale, enzime, fitohormoni, acizi organici, fructoză şi proteine, darul albinelor aduce toate elementele necesare pielii pentru un aspect tonic. Masca de miere simplă este ideală pentru orice tip de ten, oferindu-i rapid hidratare şi supleţe.

22. Lapte de cocos

Conţine seleniu, un antioxidant puternic, cupru şi vitamina C, alte două elemente care îmbunătăţesc elasticitatea pielii şi reduc ridurile. Iar grăsimea pe care o are contribuie la o bună hidratare. În combinaţii cu alte ingrediente sau chiar simplu, aplicat pe ten pentru 15 minute, acest produs face minuni.

23. Un pic de ulei

Pe lângă argan, există uleiuri esenţiale care, adăugate în cremă (2-3 picături), sporesc acţiunea antirid. Uleiurile de geranium (muşcată), rodie, cătină, trandafir, sâmburi de caisă dau tonus şi revitalizează rapid pielea. Merită să le încerci!

24. Magia aurului

Aurul ajută în procesul de înnoire celulară şi stimulează producţia de colagen. Femeile din China îşi masau tenul cu o rolă mică de aur ca să-şi păstreze pielea tânără. Masca facială cu aur este un tratament uzual chiar şi în saloanele modeste de la noi. Tenul este hidratat şi netezit instantaneu.

25. C pentru reînnoire celulară

Vitamina C este un ingredient ce stimulează sinteza de colagen. Poate fi oferită tenului prin intermediul măştilor de fructe, dar şi ca pulbere adăugată în orice combinaţie, chiar şi cu argilă sau folosind o soluţie inovatoare.

26. Prietenul avocado

Hidratează profund şi stimulează producţia de colagen. În plus, are o grămadă de vitamine şi minerale cu acţiune antirid. Fie că-l foloseşti ca mască din pulpă proaspătă sau ca ulei, acest fruct va menţine tenul tânăr.

27. Tratament cu vitamina E

Este un antioxidant puternic, care ajută la regenerarea pielii. Cremele o au în compoziţie, însă un tratament intensiv cu o capsulă de vitamina E în stare pură va avea un efect mult mai puternic. Aplică o dată pe săptămână.

28. Capul jos!

Sportul ajută tenul. Prin stimularea circulaţiei, eliminarea toxinelor, un nivel mai bun de oxigenare, tenul devine mai tonic şi neted. Iar prin posturile inversate din yoga (cu tălpile și palmele pe podea și capul în jos), circulaţia la nivelul tenului se îmbunătăţeşte şi pielea devine mai fermă. Chiar dacă nu eşti o virtuoasă yoghină, ai putea practica un V inversat în fiecare dimineaţă, pentru un plus de tonus la nivelul feţei. 2-3 minute sunt suficiente.

29. Gălbenuşul prospeţimii

E ieftin şi extrem de hrănitor. Cu numeroase substanţe nutritive de la proteine, fier, calciu, antioxidanţi şi vitamine, gălbenuşul devine un veritabil tratament antirid la minut. Pur şi simplu îl întinzi pe faţă şi îl laşi să acţioneze 10-15 minute.

30. Șterge ridurile cu un zâmbet

Râsul este o armă bună împotriva durerilor datorită endorfinelor secretate, dar și a ridurilor. Când râdem, punem la treabă cei peste 90 de mușchi faciali, iar acest masaj profund și intens menține elasticitatea pielii, păstrându-i netezimea.

SURSA: Elena Oceanu

Cosmetic Line:
Related Post