X

SUGESTII PENTRU O SILUETĂ FRUMOASĂ

SUGESTII PENTRU O SILUETĂ FRUMOASĂ. Majoritatea femeilor îşi imaginează că doar prin diete stricte vor reuşi să ţină departe kilogramele în plus. Din fericire, lucrurile nu stau tocmai aşa. Poți să guşti şi paste, şi câte o prăjitură, iar din când în când, ți se ridică semnul de interzis chiar şi în faţa unei cine foarte târzii. Și foarte gustoase! Secretul este ca astfel de festinuri să reprezinte doar nişte rare excepţii.

Primul pas

Relaxează-ţi mintea în privinţa alimentaţiei. Încetează să numeri cu disperare calorii şi nu intra în panică după ce ai mâncat o tartă, la gândul că te vei îngrăşa subit trei kilograme! Mănânci ca să trăieşti, dar asta nu te împiedică să te bucuri de gusturile preferate. Nu-ţi interzice nici o plăcere, atâta vreme cât urmezi cu sfinţenie principiul moderaţiei.

Micul dejun

Este esenţial să te hrăneşti bine, dar nu face din masa dintâi a zilei un ospăţ care să te lase îmbuibată şi lipsită de vlagă. Dimineaţa, așază pe farfurie câteva felii de brânză cu roşii, un ou fiert şi o felie de carne slabă. Iar dacă ţii neapărat să mănânci şi pâine, limitează-te la o singură felie. Evită grăsimile saturate, produsele de patiserie, mezelurile şi dulciurile şi ia-ți la tine, în schimb, un măr pe care să-l mănânci înainte de prânz. Dacă eşti grăbită, mănâncă un bol de lapte sau iaurt cu cereale sărace în zahăr, sau o banană. Iar dacă îţi plac la nebunie produsele de patiserie, fă-ţi această poftă, dar nu mai des de o dată pe săptămână; atunci poţi savura un croissant cu unt, la prima cafea a zilei.

Prânzul

Este o masă importantă a zilei, dar încearcă să nu-ți încarci organismul cu alimente grele, căci altfel, după-amiaza nu vei mai funcționa în cei mai buni parametri. Mănâncă mai întâi o supă sau o ciorbă, fără pâine; o poţi face însă mai gustoasă cu o linguriţă de smântână. Chiar dacă îţi este foame în continuare, oferă-ţi mai întâi o pauză de cel puţin 15 minute înainte de a trece la felul următor. Creierul are nevoie de acest răstimp pentru a percepe senzaţia de saturaţie, iar astfel vei vedea dacă îţi mai este, cu adevărat, foame. Cât priveşte felul doi, alege o bucată de carne – poate fi şi prăjită – cu salată sau legume de orice fel, în afară de cartofi, și fără pâine.

Cina

Se spune că dimineaţa ar trebui să mănânci ca un rege, la prânz ca un prinţ, iar seara, ca un cerşetor. Este perfect adevărat, însă nu trebuie să privim cina ca pe un inamic al siluetei noastre, ci doar să ne păstrăm cumpătarea în faţa farfuriei. Ce ar trebui să mâncăm la cină? Pune pe primul loc fructele şi legumele. Încearcă să-ţi potoleşti foamea cu o porţie de legume verzi, la grătar sau coapte. Pe lângă asta, te-ai putea delecta cu o porţie de ton, pui sau curcan. Iar dacă nu ţi-e foame cu adevărat, ci ai vrea doar să guşti ceva, bucură-te de un iaurt natural, în care să adaugi bucăţele de fructe sau muesli.

Secretele unui corp suplu şi sănătos

  • Înlocuieşte zahărul cu mierea, care este delicioasă chiar şi în cafea. Nu o consuma însă în cantități mari.
  • Renunţă la mezeluri şi mănâncă, în locul lor, carne albă gătită la cuptor, în ulei de măsline şi apă.
  • Nu lăsa să treacă două zile fără să mănânci un amestec de legume crude şi puţină carne.
  • Nu îţi reprima pofta de dulce, dar în locul unei prăjituri cu ciocolată, alege una cu fructe.
  • Nu mai asocia carnea cu garnituri grele, cum ar fi cartofii sau orezul, ci mănânc-o goală sau cu salată.
  • Foloseşte farfurii mai mici, ca să mănânci porţii mai mici.
  • Pentru gustări, este ideal să ai mereu la îndemână un iaurt sau un fruct (sunt recomandate inclusiv cele uscate – neprăjte şi nesărate).
  • Nu mânca repede, pentru că nu vei mesteca bine şi îi vei da stomacului de furcă.
  • Nu mânca înainte de culcare! Fie că e vorba de somnul de după-amiază sau de cel de noapte, fereşte-te să adormi dacă tocmai ai luat masa.
  • Nu mânca mult, ci urmează sfatul de aur care spune să nu te ridici niciodată cu burta plină de la masă.
  • Și, mai ales, fă mișcare! Nici o dietă din lume nu te va ajuta să arăți și să te simți atât de bine pe cât o va face sportul practicat în mod susț

(www.larevista.ro)

Categories: Beauty & LifeStyle
Cosmetic Line:
Related Post