Share This Article
Remodelarea nasului prin injectarea cu acid hialuronic
Corecția nasului prin injectarea de acid hialuronic este o procedură simplă, atunci când este efectuată de persoane calificate, cu experiență în domeniu. Această procedură se mai numește și rinoplastie nechirurgicală, fiind o procedură provizorie de remodelare a nasului.
Cui se adresează procedura?
Persoanele care au o formă inestetică a nasului, cu asimetrii, “cocoașă” la nivelul nasului sau vârful nasului căzut, pot beneficia de acest tratament minim invaziv.
CUM SE REALIZEAZĂ INJECTAREA NASULUI
Inițial este nevoie de o consultație, pentru a stabili exact dacă cerințele dvs corespund cu ceea ce poate face medicul prin injectarea cu acid hialuronic. Pot fi situatii care nu se pot face prin injectarea cu acid hialuronic – poate fi indicată rinoplastia chirurgicală.
Dacă cerințele corespund cu ceea ce este posibil de efectuat prin injectarea cu acid hialuronic, se aplică crema anestezică și se așteaptă minim 10-20 minute, astfel încât experiența să fie cât mai confortabilă.
După ce este anesteziată zona, se dezinfectează fața și se face o mică gaură cu un ac în vârful nasului, pe unde se introduce o canulă, care se dirijează exact în zona unde dorim să injectăm acidul hialuronic. Canula este un fel de ac din cauciuc, neascuțit, care previne posibilele complicații ale injectării. Progresia canulei pe sub piele este nedureroasă, în cel mai rau caz fiind vorba de o ușoară senzație de disconfort.
Odată ajunsă canula în zona care necesită tratamentul, se injectează ușor acidul hialuronic. Cantitatea necesară diferă de la caz la caz, în funcție de cât anume este nevoie ca să corectăm toate asimetriile. În general, 1 ml de acid hialuronic rezolvă problema.
După ce se rezolvă toate asimetriile nasului, se retrage canula. Dacă este nevoie și de ridicarea vârfului nasului, se poate injecta puțin acid hialuronic în unghiul format de nas și buza superioară.
Rezultatele sunt naturale, de lungă durată, dar provizorii. Durata menținerii aspectului ține de cum metabolizează fiecare organism în parte acidul hialuronic injectat. În medie, durata este de 1 an, dar se poate menține și până la 2 ani.
După ce se termină injectarea se poate ca zona respectivă să fie puțin mai roșie. În general, această roșeață se calmează în maxim câteva ore. Se poate aplica gheață pe zona tratată, ca să scadă inflamația cât mai rapid – gheața nu se aplică direct pe piele, se pune într-un prosop care va fi aplicat pe piele.
Această procedură nu necesită internare sau întreruperea majorității activităților cotidiene. Durata tratamentului este de aproximativ o oră.