X

Pungile de sub ochi: cauze şi remedii

Pungile de sub ochi: cauze şi remedii. Pungile de sub ochi, denumite medical edem infraorbital, sunt un simptom inestetic ce apare în rândul multor persoane, mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Deşi cauza principală a apariţiei acestora este somnul insuficient, există mulţi alţi factori de risc care pot duce la umflarea zonei de sub ochi.

Cauzele pungilor de sub ochi

În majoritatea cazurilor, pungile de sub ochi nu semnalează o afecţiune ascunsă şi sunt doar un simptom inestetic deranjant.

Alteori însă, acestea pot fi cauzate de:

  • creşterea cantităţii de grăsime în zona oculară şi poziţionarea acesteia sub ochi
  • slăbirea musculaturii fine din jurul ochilor
  • retenţie de apă sub ochi
  • scăderea cantităţii de colagen, cauzată de îmbătrânire
  • moştenirea genetică

Dacă pungile de sub ochi sunt însoţite de simptome precum mâncărime, roşeaţă sau durere, este bine să ceri sfatul medicului, pentru că ar putea fi vorba despre o reacţie alegică sau despre o afecţiune care se manifestă astfel.

Cum poţi preveni pungile inestetice de sub ochi

Deşi nu sunt metode care să te scape 100% de pungile de sub ochi, aceste sfaturi te-ar putea ajuta să ameliorezi aspectul acestora.

Iată ce ai de făcut!
  • Dormi cât trebuie – este cel mai bun sfat pe care ţi-l putem oferi. Somnul te ajută să ai pielea mai luminoasă şi favorizează eliminarea pungilor şi a cearcănelor. Totodată, somnul te ajută să ai un sistem imunitar puternic, să fii mai concentrată şi să îţi menţii sănătatea inimii. Dormi cel puţin 7 ore pe noapte, recomandă specialiştii de la National Sleep Institute.
  • Alege poziţia corectă de somn – dacă obişnuieşi să dormi pe burtă, e foarte posibil să te confrunţi cu retenţie de apă la nivelul feţei. Cel mai bine ar fi să dormi pe spate şi cu capul uşor ridicat.
  • Consumă cafea cu moderaţie – cafeaua în exces poate duce la deshidratare, care contribuie la apariţia pungilor de sub ochi şi a cearcănelor. Totuşi cafeina, aplicată local, poate avea un efect benefic asupra vaselor mici de sânge din jurul ochilor, favorizând ameliorarea cearcănelor. Foloseşte creme şi serumuri care au în compoziţie cafeină.
  • Redu consumul de alcool – acesta deshidratează şi poate duce şi la apariţia tulburărilor de somn, cauzând asfel apariţia pungilor de sub ochi. Pentru a preveni deshidratarea, bea un pahar cu apă la fiecare pahar cu alcool. Dar ţine cont de cuvântul-cheie: moderaţia!
  • Ţine sub control alergiile – persoanele care suferă de alergii sunt mai predispuse la apariţia pungilor de sub ochi. Tratează alergiile cu medicamentele antihistaminice recomandate de medic şi vei observa că acest simptom nu-ţi va mai face probleme. De asemenea, asigură-te că bei foarte multă apă, pentru că tratamentul împotriva alergiilor poate duce la deshidratare.
  • Renunţă la fumat – substanţele chimice din ţigări afectează întreg organismul, inclusiv pielea. Este dovedit ştiinţific că fumătoarele au un risc mult mai mare de a se confrunta cu riduri şi îmbătrânire prematură a pielii.
  • NU te machia excesiv – prea mult fond de ten sau pudră poate duce la accentuarea pungilor de sub ochi. Foloseşte un concealer cu textură lejeră şi nu exagera cu cantităţile.
  • Hidratează zona de sub ochi – aceasta este mult mai sensibilă şi mai puţin uleioasă decât restul feţei, aşa că pot apărea ridurile, cearcănele şi pungile de sub ochi. Foloseşte o cremă specială pentru ochi în fiecare seară, înainte de culcare.
  • Nu în ultimul rând, redu cantitatea de sare din alimentaţie, deoarece favorizează retenţia de apă în ţesuturi şi duce la edemul zonei oculare. Este de preferat sarea de Himalaya, dar şi aceasta în cantităţi limitate. Sub nicio formă nu trebuie consumate alimente foarte sărate, precum pizza, chipsuri.

De asemenea, ţine cont că expunerea la soare fără cremă de protecţie solară poate deshidrata pielea fină din jurul ochilor, determinând şi apariţia pungilor şi a petelor de culoare închisă. Prin urmare, foloseşte o cremă cu SPF 50, ochelari şi o pălărie de soare când te expui la soare.

Cele mai bune remedii pentru pungile de sub ochi

Iată câteva trucuri simple pentru a reduce cearcănele, pentru a da strălucire ochilor şi pentru a alunga oboseala oculară:

  • Suc de castravete pentru revigorare instant – aplică felii de castravete pe ochi sau stoarce-i de suc şi foloseşte o dischetă demachiantă cu care să aplici sucul obţinut în jurul ochilor. Vei obţine în cel mai scurt timp o briză nemaipomenită şi o senzaţie excelentă de revigorare pentru ochii tăi.
  • Amestecă suc de cartofi cruzi cu suc de castravete şi aplică în jurul ochilor. Vei scăpa rapid de cearcănele negricioase iar ochii nu mai au aspect “pufos”. Pentru rezultate şi mai bune, amestecă sucul de castravete cu zeama de la o lămâie, care este bogată în vitamina C şi ajută la hrănirea pielii în profunzime.
  • Sucul de roşii ar putea de asemenea să te ajute în lupta cu cearcănele deoarece se pare că acesta are proprietatea de a deschide tonul pielii şi de a conferi luminozitate.
  • Amestecă suc de ananas cu pudră de turmeric şi aplică pe cearcăne iar aspectul acestora va fi mult diminuat.
  • Mănâncă mai des alimente bogate în colagen, proteină care asigură elasticitatea ţesuturilor – supă de pui, somon, citrice, legume verzi, roşii, avocado, fructe de pădure, ouă, seminţe de dovleac sau de Chia.
  • De asemenea, ţine cont de câteva reguli de bază, cum ar fi: bea cel puţin 8 pahare de apă zilnic, dormi minimum 8 ore, redu consumul de alimente sau suplimente care conţin vitamina A, deoarece acestea pot cauza o hipersensibilitate a vaselor de sânge, şi foloseşte creme pe bază de ulei de migdale şi niacinamidă, un derivat al vitaminei B3, care are rol de iluminare a pielii şi are proprietăţi antiinflamatorii, ceea ce o transformă într-un tratament ideal contra ochilor umflaţi şi a cearcănelor pronunţate.

Tratamente cosmetice pentru pungile de sub ochi în funcţie de ten

În funcţie de tipul de piele, de vârstă şi de stilul de viaţă, dermatologii şi medicii plasticieni pot recomanda următoarele proceduri pentru ameliorarea pungilor de sub ochi:

  • Pellingul cu laser sau cel chimic – îndepărtează stratul superior al epidermei
  • Fillere dermice – care înlătură ridurile şi netezesc aspectul pielii în general
  • Chirurgia pleoapelor – care înlătură pielea în exces din jurul ochilor şi reface conturul feţei

Cel mai bine este să ceri înainte opinia medicului în privinţa tratamentului potrivit, astfel încât aşteptările tale să fie conforme cu realitatea, iar riscurile să îţi fie aduse la cunoştinţă. Ţine cont însă că stilul de viaţă joacă cel mai important rol în aspectul tău fizic. Dormi destul, renunţă la vicii şi ai grijă de pielea ta cu produse cosmetice de calitate!

SURSA: Paula Rotaru

Cosmetic Line:
Related Post