X

Masca de față cu ou

Masca de față cu ou este una dintre cele mai eficiente pentru estomparea ridurilor fine și diminuarea celor adânci. Este o mască naturală, ieftină și, cel mai important, cu efecte destul de rapide. În plus, această mască are și efect de lifting.

Ridurile sunt, întâi de toate, consecința înaintării în vârstă, însă pot apărea și prematur ca urmare a adoptării unor obiceiuri proaste precum alimentație deficitară, tutun, hidratare insuficientă sau expunere excesivă la soare. Stresul și insomniiile au și ele o contribuție semnificativă la îmbătrânirea prematură a pielii și apariția ridurilor.

Cum obții masca de față cu ou

Pentru prepararea acestei măști ai nevoie doar de două ingrediente: un albuș și jumătate de linguriță de zeamă de lămâie.
Bate albușul cu o furculiță până devine spumos. Evident, nu trebuie să aibă consistența spumei folosite la prăjituri, care nu cade de pe furculiță. Adaugă zeama de lămâie și amestecă bine tot cu ajutorul furculiței, până când preparatul devine omogen.

Cum aplici masca facială

Înainte de a o aplica, spală-ți foarte bine fața. Întinde masca pe față cu vârfurile degetelor, realizând mișcări circulare. Las-o să acționeze 5-10 minute, apoi spală-te cu apă călduță și aplică o cremă sau un ulei hidratant. Tratamentul trebuie aplicat de 2-3 ori pe săptămână.
Rezultatele sunt vizibile chiar de la prima aplicare: o piele netedă, catifelată, luminoasă. Efectul de lifting se va face resimțit după 2-3 aplicări. Masca de față cu ou este unul dintre cele mai rapide remedii împotriva ridurilor . Ridurile se vor estompa (în cazul celor fine) sau se vor diminua (în cazul celor adânci) după 3-4 săptămâni.

Ce beneficii aduc albușul de ou și zeama de lămâie organismului

Albușul de ou este o sursă excelentă de proteine, vitamine (B2, B12, D, K, A, E) și minerale (zinc și fosfor), nutrimente esențiale nu doar bunei funcționări a organismului, dar și sănătății pielii. Acesta favorizează micșorarea porilor, curăță pielea în profunzime și o tonifiază. De asemenea, favorizează reducerea ridurilor sau prevenirea lor, în cazul în care acestea nu s-au format deja. Totodată, antioxidanții din compoziția albușului încetinesc procesul de îmbătrânire celulară.

Zeama de lămâie este bogată în special în vitamina C, care conferă luminozitate pielii și luptă împotriva efectelor radicalilor liberi. De asemenea, grație proprietăților sale astringente, favorizează închiderea porilor și atenuează ridurile.

Trucuri care previn apariția ridurilor

Masca de față cu ou poate face adevărate minuni cu tenul tău mai ales dacă este ajutată’. Pentru a-i potența efectele, încearcă să ții cont de aceste 3 aspecte:

  • Privilegiază consumul de fructe și legume și evită alimentele procesate care îți intoxică organismul;
  • Consumă minimum 1,5 litri de apă zilnic; hidratarea corectă favorizează aspectul frumos și sănătos al pielii. Un ten luminos, fără imperfecțiuni, nu poate fi decât rezultatul unei hidratări corespunzătare;
  • Odihnește-te suficient. Somnul este benefic nu doar bunei funcționări a creierului, dar și sănătății pielii. Somnul insuficient favorizează îmbătrânirea cutanată, deci apariția ridurilor.
Sursa: www.avantaje.ro
Cosmetic Line:
Related Post