X

Hiperpigmentarea

Hiperpigmentarea (colorarea pielii): învaţă să o previi şi tratezi! Hiperpigmentaţia sau Discromia este termenul generic folosit pentru producţia mărită, anormală de melanină care determină apariţia petelor şi a coloraţiei neuniforme a pielii. Atunci când aceste celule producătoare de melanină denumite melanocite sunt deteriorate, volumul lor se măreşte.

 

Hiperpigmentaţia sau Discromia este termenul generic folosit pentru producţia mărită, anormală de melanină care determină apariţia petelor şi a coloraţiei neuniforme a pielii. Atunci când aceste celule producătoare de melanină denumite melanocite sunt deteriorate, volumul lor se măreşte.

Hiperpigmentaţia – cauze

Acest fenomen este declanşat de mai mulţi factori, printre care: expunerea la soare sau răspunsul faţa de un proces inflamator, cum ar fi acneea sau un factor hormonal.
Atunci când pielea este expusă la soare, petele rezultate sunt deobicei roşii sau cafenii (pistrui), pete de bătrâneţe sau pete de la ficat (acestea nu au nici o legătură cu ficatul, mai puţin similitudinea de culoare). Sincer, ele nu ar trebui numite pete de bătrâneţe, ci pete de soare, deoarece excesul de radiaţii solare este direct răspunzător pentru apariţia lor.
Hiperpigmentaţia, ca rezultat al procesului de inflamare, cum ar fi în cazul acneei, coşurilor sau pustulelor se numeşte hiperpigmentaţie postinflamatorie. Persoanele cu tenul deschis la culoare pot observa la început pete roşii sau purpurii care încet, încet devin cafenii, înainte să dispară.

Modificările hormonale la femei pot declanşa, de asemenea, hiperpigmentaţia. Odată cu acest fenomen, declanşat de graviditate, pilule contraceptive, premenopauză sau menopauză se numeşte melasmă (are acelaşi aspect ca şi hiperpigmentaţia provocată de soare, dar fiind de natură hormonală este mai greu de tratat).

Rareori, anumite tipuri de solar lentigos (pistrui) se pot transforma în lentigo maligna melanoma, o formă a cancerului de piele. Bineînţeles, ştii că trebuie să te supui unui control al întregului corp pentru pete şi cancer de piele în fiecare an, însă dacă observi apariţia bruscă a vreunui tip de pete, mergi urgent la dermatolog pentru a-ţi pune un diagnostic.

Hiperpigmentaţia este foarte des întâlnită. Din fericire, ea răspunde bine la tratament, numai dacă foloseşti protecţie solară în ficare zi. Dacă te consideri protejată prin aplicarea cremei cu factor solar o singură dată pe zi, dimineaţa, să ştii că nu este suficient!

Trebuie să te gândeşti serios la o schimbare a stilului tău de viaţă în ceea ce priveşte soarele. Acest lucru presupune să porţi pălării, să reaplici crema cu protecţie solară din două în două ore şi să devii conştientă de faptul că eşti expusă la soare involuntar de fiecare dată când ieşi din casă şi nu doar atunci când stai la plajă.

Continuare articol: www.csid.ro

Cosmetic Line:
Related Post