fbpx
Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Frumuseţe fără durere sau mezoterapia fără ace

Frumuseţe fără durere sau mezoterapia fără ace – Specialiştii în cosmetica medicală au dezvoltat în ultimii ani o nouă ramură a mezoterapiei – cea în care nu mai este nevoie de ace! Devenită rapid una dintre metodele moderne cele mai apreciate la nivel internaţional, mezoterapia fără ace presupune utilizarea impulsurilor electrice, concepute special pentru decongestinarea ţesuturilor din zonele afectate.

Alături de mezoterapia non-invazivă, la baza tratamentului stă şi o altă terapie deja binecunoscută – cea cu laser (LED non-invaziv).

Sigur şi lipsit de disconfort, tratamentul constă în amplificarea efectelor unor substanţe pentru aplicarea unor impulsuri electrice în zonele afectate, acestea fiind special create şi stabilite pentru procedurile cosmetice.

Slăbeşte cu mezoterapie fără ace

Mezoterapia fără ace poate fi utilizată în lupta cu excesul de ţesut adipos, fiind o alternativă importantă şi non-invazivă a liposucţiei ori a mezoterapiei clasice. Elementul de bază în tratament este tocmai un compus descoperit în corpul uman – fosfatidilcolina (PPC). Rolul acestuia este de a elimina colesterolul şi grăsimea, fiind în acelaşi timp un stimulent al producţiei de lipoproteine, deci, a aşa-numitului colesterol bun. PPC utilizat în mezoterapia fără ace provine din soia, având aceeaşi structură cu cel din corpul nostru. În concluzie, tratamentul cu PPC ajută în ameliorarea zonelor cu grăsime (abdomen, coapse, gât, fese, şolduri, braţe, partea superioară a spatelui), cu celulită sau vergeturi, tonifiind pielea şi contribuind la creşterea elasticităţii acesteia, prin stimularea producţiei de colagen.

Aliat împotriva ridurilor

Deşi apariţia ridurilor este un fenomen natural, asta nu înseamnă că nu putem amâna momentul în care acestea vor fi cu adevărat vizibile. Acestea apar din cauza trecerii timpului, a deshidratării pielii şi a diminuării producţiei de elastină şi colagen. Mezoterapia fără ace este indicată în ameliorarea ridurilor, deoarece hidratează tenul, influenţează pozitiv vascularizarea pielii şi producerea de fibroplaste (esenţiale pentru producţia de colagen şi elastină). Gelul utilizat în tratament trebuie să conţină imunostimulatori, extracte naturale, antioxidanţi şi elemente active hidratante. Mezoterapia fără ace pentru eliminarea ridurilor poate fi folosită pe frunte, gât, bărbie, obraji, frunte.

Anti-hiperpigmentare

Apărută de cele mai multe ori pe membre, frunte, decolteu şi obraji, hiperpigmentarea este cauzată de expunerea la raze ultraviolete, de infecţii, acnee, medicamente, produse chimice ori poate fi pe fond hormonal său genetic. Mezoterapia fără ace ne ajută să reducem hiperpigmentarea, prin amestecul de ingredienţi naturali şi esenţiali în eliminarea melaninei (elementul ce determină hiperpigmentarea unor zone).

* Pentru a fi obţinute efectelor dorite, va fi nevoie să urmaţi o cură de aproximativ 10 şedinţe, primele rezultate fiind vizibile la mijlocul schemei de tratament. O şedinţă durează 30 minute, iar după finalizarea acesteia, nu aveţi nevoie de izolare socială.

SURSA: SUSANU CLINIC