X

Firele resorbabile

Prima oară, firele resorbabile au fost utilizate în chirurgie pentru realizarea suturilor post chirurgicale, iar apoi au fost utilizate și în industria estetică ca metodă antiaging și alternativă la liftingul chirurgical.

Firele sunt realizate din material precum Polidioxanona (PDO) și Poli Caprolactona (PCL), acestea fiind biocompatibile cu țesutul uman, astfel că nu există riscul reacțiilor adverse și respingerii lor de către organism. Odată introduse în piele, firele resorbabile au efect asupra circulației și oxigenării locale, stimulând producția de colagen. În acest mod, pielea se va întinde, va avea tonus, iar ridurile din jurul gurii sau ochilor se vor reduce.

Ce putem trata cu ajutorul firelor resorbabile?

  • ridicarea pomeților;
  • ridicarea sprâncenelor;
  • liftarea colturilor gurii;
  • bărbia dubla;
  • reducerea ridurilor nazogeniene și periorale;
  • reducerea ridurilor perioculare;
  • ridicarea pielii în exces de la nivelul mandibulei…

Efectul liftingului cu fire se va menține până la 2 ani, când se va putea face o nouă intervenție. Această perioadă este influențată de calitatea produsului utilizat, dar și de către îndemânarea specialistului care trebuie să indentifice corect calitatea țesutului, locul unde face intervenția și profunzimea la care va introduce firele.

Care sunt avantajele tratamentului?

  • Nu necesita spitalizare si nici anestezie generala.
  • Procedura rapida; aprox 30 min – 60 min.
  • Fara risc de reactii adverse; fara reactii alergice sau de respingere; firele sunt omologate FDA.
  • Efect de lifting instant.
  • Corectia asimetriiilor faciale.
  • Imbunatateste aspectul si calitatea pielii.
  • Se poate combina cu alte tratamente in aceeasi sedinta (PRP, acid hialuronic, toxina botulinica).
  • Fara risc de vanatai datorita folosirii canulelor atraumatica! Zero durere!
  • Diminuarea petelor pigmentare prin aport crescut de oxigen si substante nutritive in piele.
  • Recuperare rapida. Reluarea activitatilor obisnuite chiar de a doua zi.
Cosmetic Line:
Related Post