A avea un look impecabil înseamnă nu doar a folosi produsele cele mai bune şi a respecta paşii pentru a realiza un machiaj perfect, ci şi a fi atente la cantităţile corecte.
Se întâmplă foarte des să vedem femei care au aplicat prea mult fond de ten, care au pielea de pe faţă prea strălucitoare sau care au aplicat prea mult/ intens fard de pleoape, de obraz ori prea mult rimel. Astfel, tot timpul petrecut în faţa oglinzii pentru a arăta cât mai bine a fost, din păcate, în defavoarea lor.
Iată în continuare câteva trucuri extrem de simple pentru a sta departe de machiajul prea strident, cu aspect de mască!
Crema hidratantă
În primul rând, înainte de a începe să vă machiaţi, este indicat să aplicaţi un strat subţire de cremă hidratantă pe faţă şi decolteu şi masaţi uşor până este absorbită. În acest mod, machiajul va rezista mai mult, pielea nu va deveni prea strălucitoare (cum se întâmplă dacă stratul de cremă este prea gros şi/ sau nu este întins bine, până este absorbit de piele!) şi, în plus, vă va ajuta să vă relaxaţi. În cazul în care aţi aplicat prea multă cremă, puteţi şterge surplusul tamponând uşor cu un şerveţel.
Fondul de ten
De un real ajutor pentru mascarea unor imperfecţiuni uşoare, fondul de ten trebuie folosit cu moderaţie, deoarece în cantităţi prea mari nu va face altceva decât să accentueze şi să atragă atenţia tocmai asupra imperfecţiunilor pe care dorim să le ascundem. Excesul poate fi îndepărtat cu un burete puţin umezit, iar în zona sprâncenelor, optaţi pentru un beţişor de vată (de asemenea, umezit), care trebuie trecut peste acestea în sensul invers creşterii firelor de păr.
Blush-ul şi pudra
O atenţie sporită trebuie să acordăm blush-ului, culoarea acestuia fiind definitorie pentru modul în care va arăta machiajul nostru. Dacă aţi aplicat prea mult sau culoarea este intensă, puteţi rezolva problema cu ajutorul unei dischete demachiante, care vă va ajuta să atenuaţi culoarea. O altă soluţie este aplicarea unui strat foarte subţire de fond de ten peste zona acoperită cu blush. Şi cu pudra pot fi probleme. Dacă aţi aplicat prea multă, vaporizaţi apă termală pe faţă şi, apoi, aplicaţi uşor un şerveţel până la eliminarea apei şi a excesului de pudră.
Atenţie! Un machiaj strident vă poate îmbătrâni şi cu 10 ani, în doar câteva minute! Unul adecvat formei feţei, în tendinţe şi realizat fără de a depăşi cantităţile ori culorile recomandate, vă poate oferi un look impecabil şi câţiva ani în minus, tot în câteva minute. Alegerea este a fiecăreia dintre noi!