fbpx
Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Îmbunătăţeşte-ţi sănătatea!

Nucile şi toate „rudele” lor au atât de multe beneficii pentru sănătate,
încât ar trebui să fii nebun să le ignori. Iată câteva motive:

1. Reduc colesterolul – Nucile și migdalele, bogate în grăsimi sănătoase, fibre și vitamina E, scad colesterolul.
2. Scad riscul apariției bolilor cardiovasculare – deoarece scad colesterolul rău din organism, reduc apariția cheagurilor de sânge și reglează tensiunea arterială, nucile, prin conținutul bogat de acizi grași Omega-3, ajută la reducerea considerabilă a apariției bolilor de inimă.
3. Sursă de grăsimi bune – O mână de nuci, de fistic sau migdale pot completa necesarul de grăsimi bune dintr-o zi.
4. Ajută în cura de slăbire – este important ca nucile să se consume crude, în stare naturală, fără adaosuri de sare, ulei și alte condimente; prăjite acestea deja se transformă în alimente nocive. Pentru că sunt extrem de sățioase și sănătoase, nucile reprezintă cea mai bună gustare dintre mese, fără repercusiuni în privința kilogramelor în plus, pentru că numai o mână de nuci asigură un timp îndelungat de sațietate. Un studiu realizat de americani a demonstrat că nucile luptă eficient împotriva obezității, prin faptul că persoanele care consumă regulat acest aliment au parte de o dietă mai echilibrată. Fiind bogate în proteine și grăsimi „bune” și consumate cu moderație, acestea nu influențează greutatea corporală și nu îngreunează metabolismul, ca alte produse.
5. Excelent remediu împotriva insomniei – Lipsa de magneziu din organism conduce la producerea unei cantități mai mici de melatonină, ceea ce alungă somnul. Nucile sunt o foarte bună sursă de magneziu, iar dacă mănânci o mână de nuci cu 1-2 ore înainte de a te culca, poți dormi liniștit.
6. Ameliorează durerile! – datorită vitaminei B, mai exact celei B1, durerile se diminuează în intensitate. Această vitamină conținută de nuci ajută la funcționarea optimă a musculaturii și crește toleranța la durere.
7. Previn cancerul! – prin conținutul bogat de acizi Omega-3, fibre, vitamina E, magneziu și acid folic, nucile reprezintă una dintre cele mai bune metode profilactice împotriva cancerului, relatează EatingWell. com.
8. Previn constipația! – prin conținutul bogat de fibre, nucile îți asigură un tranzit intestinal complet, asigurând un sistem digestiv care merge ca uns.
9. Pentru un creier în formă – pentru memorie, pentru sistemul nervos, dar și pentru o minte mai abilă, recurge la consumul zilnic de nuci.
10. Pentru o viață mai lungă – prin toate beneficiile pe care le aduc, per total, organismului, cercetătorii susțin că nucile pot fi considerate alimente valoroase din punct de vedere anti-aging: îmbunătățind calitatea pielii și contribuind la crearea de celule sănătoase, regenerând constant organismul.
11. Pentru oase puternice – datorită conținutului de proteine, nucile sunt excelente în întreținerea sănătății oaselor, dar și a mușchilor, pielii și celulelor. Întărirea oaselor ajută la prevenția osteoporozei! Cam 65 de grame zilnic este suficient pentru un efect garantat!

Îmbunătăţeşte-ţi sănătatea şi performanţele sportive cu:

Migdalele reprezintă cea mai bună sursă de acizi mononesaturaţi, sănătoşi pentru inimă, şi sunt printre fructele oleaginoase cele mai des consumate în America.
Nucile au un bogat conţinut nutriţional, inclusiv acid alfalinoleic, un acid gras esenţial omega 3.
Fisticul are mai puţine calorii pe porţie decât orice alt fruct oleaginos. O porţie (cca. 30 de grame) înseamnă aproximativ 49 de fructe.
Caju Aproximativ 75% din acizii graşi nesaturaţi din caju sunt reprezentaţi de acidul oleic, acelaşi tip de grăsime sănătoasă pentru sistemul cardiovascular care se găseşte şi în măsline.
Nucile pecan Cercetările sugerează că sterolii din nucile pecan pot contribui la scăderea nivelului de colesterol „rău” (LDL) şi ajută la curăţarea arterelor.

În ciuda credinţei populare, arahidele nu fac parte din familia fructelor oleaginoase. Sunt de fapt legume care cresc sub pământ.