X

De ce sucul verde este mai sanatos decat sucul de fructe?

Sucul verde este băutura momentului! Preparat din legume verzi şi îndulcit, la nevoie, cu diferite fructe, sucul verde a devenit extrem de popular în ciuda faptului că nu arată prea apetisant şi nici nu are un gust prea plăcut comparativ cu sucurile de fructe. Dar tocmai asta îl face atât de sănătos, faptul că are un conţinut mai redus de zahăr decât celelalte sucuri.

Nutriţioniştii recomandă consumul zilnic de suc verde, pe stomacul gol, cu cel puţin o oră înainte de masă. Cu 1 litru de suc proaspăt îţi asiguri doza zilnică recomandată de fructe şi legume.

Concentrează-te pe spanac, frunze de sfeclă roşie, varză kale, lăptuci, broccoli – cu cât legumele sunt mai închise la culoare, cu atât sunt mai bogate în nutrienţi!

Pentru un gust mai plăcut, foloseşte lămâie sau îndulceşte sucul cu măr verde ori alte fructe, dar ai grijă să menţii proporţia în favoarea legumelor: 70% legume, 30% fructe.

Iată cele mai importante beneficii ale sucului verde:
Asigură absorbţia rapidă a nutrienţilor

Nutrienţii din legume ajung mai repede şi în cantitate mai mare în organism dacă sunt consumaţi sub formă de suc, şi nu mestecaţi. Orice este ingerat în stare solidă durează mai mult să se digere; sucurile însă ajung direct în fluxul sangvin, fără să solicite prea mult sistemul digestiv.

Se digeră foarte uşor

Sucul verde este uşor de digerat şi absorbit cu efort minim de către organism. Conţine o grămadă de vitamine, minerale, aminoacizi şi enzime care sunt absorbite rapid în sânge şi digerate incredibil de repede, permiţând organelor digestive să ia o pauză.

Alcalinizează organismul

Un organism alcalin este plin de energie, flexibil, echilibrat şi puternic din punct de vedere imunitar. La polul opus, un organism cu aciditate ridicată este predispus la boli, infecţii, inflamaţii şi cancer. Sucul verde are capacitatea de a alcaliniza organismul, graţie nutrienţilor esenţiali care se regăsesc în legumele verzi proaspete.

Asigură doza zilnică recomandată de legume

Nutriţioniştii recomandă consumul a 6-8 porţii de legume şi fructe pe zi, dar e aproape imposibil să strecori atâtea fructe şi legume în meniul unei zile, ţinând cont că trebuie să aştepţi să se digere atât ele, cât şi restul alimentelor pe care le consumi. Un litru de suc proaspăt din fructe şi legume îţi asigură chiar mai mult decât doza zilnică recomandată! În plus, în suc poţi include legume şi fructe pe care nu îţi place să le mănânci de obicei, dar de care organismul tău are nevoie.

Creşte imunitatea

Sucul verde îţi asigură o supra-încărcare cu fitochimicale şi conţine energie biofotonică capabilă să revitalizeze organismul. De asemenea, legumele crucifere (varză, broccoli, conopidă, gulii, ridichi, hrean) conţin un compus care creşte imunitatea şi asigură un strat protector pentru celulele organismului.
Ajută la menţinerea sănătăţii creierului
Studiile de specialitate arată că persoanele care beau suc proaspăt de cel puţin 4 ori pe săptămână prezintă cu 76% mai puţine şanse de a face Alzheimer, comparativ cu cele care beau suc doar o dată pe săptămână.

Detoxifică organismul

Sucul verde curăţă corpul de toxine şi detoxifică sistemul digestiv, rinichii, sângele şi ficatul.

Te energizează

Pentru că este atât de bogat în nutrienţi, sucul verde asigură o balanţă optimă a pH-ului, ceea ce înseamnă că organismul se energizează. Iar partea cea mai frumoasă este că simţi „kick-ul” de energie aproape instant!

Hidratează intens

Apa este esenţială pentru ca celulele corpului să funcţioneze normal, de aici şi recomandarea de a bea cât mai multe lichide. Sucul verde ajută la bifarea celor 2 litri de lichide pe care trebuie să le bei în fiecare zi.

Stimulează pierderea de kilograme

Pentru aceasta, trebuie să bei suc verde cu foarte puţine fructe sau deloc, deoarece ele vin cu o doză mai mică sau mai mare de zahăr, deci calorii în plus. De asemenea, sucul verde este bogat în magneziu, mineral care se regăseşte în cantităţi mari în toate legumele verzi. Când organismul beneficiază de suficient magneziu, poftele alimentare scad, iar tu vei mânca mai rar şi mai putin.

SURSA

Cosmetic Line:
Related Post