Ce să mănânci ca să ai pielea frumoasă? Grăsimi puţine, vegetale, proteine, multă apă – aceasta este reţeta unei epiderme strălucind de sănătate. Pielea este organul care ocupă cea mai mare suprafaţă a corpului şi are cea mai mare densitate de nervi, vase sangvine, vase sebacee. Deci trebuie hrănită cât mai bine, ca să fie sănătoasă, suplă, strălucitoare.
Iată ce îi trebuie…
Ingredientele de bază: apă şi vegetale Elementul primordial pentru bunăstarea pielii este apa – între 6 şi 9 litri (circa 10% din cantitatea totală conţinută de întregul organism) se află în epidermă. Iar alimentele din meniul zilnic aduc alte ingrediente importante. Un studiu recent, efectuat pe un eşantion de 2.000 de subiecţi de vârsta treia, a demonstrat că persoanele cu cele mai puţine riduri şi pete consumau în special legume şi ulei de măsline. Iar cele cu „obrazul” mai puternic marcat erau adeptele proteinelor animale: lactate grase, carne roşie, mezeluri, dulciuri. Concluzia? Ne menţinem pielea sănătoasă şi frumoasă întocmindu-ne un meniu zilnic variat şi echilibrat, adecvat vârstei şi tipului de ten.
Pentru tenul matur
…elementele de bază sunt: trioul vitaminic A, C, E, plus ingredientele antirid şi antiîmbătrânire – seleniu (un puternic antioxidant), polifenol (pentru regenerarea celulelor), carotenoizi (pentru protecţia colagenului).
Meniul sănătos
…se axează pe carne albă, peşte, ouă şi lactate (toate acestea fiind alimente ce asigură necesarul de proteine), gătite cu mult usturoi şi/sau ceapă – o adevărată mină de anitoxidanţi * Pe de altă parte, carnea, ouăle, dar şi cerealele complete, legumele verzi şi nucile îţi oferă necesarul de zinc, pentru a-ţi păstra tinereţea pielii şi la vârsta a doua * În sfârşit, pentru un pic de culoare… sănătoasă, completează-ţi meniul cu varză roşie, struguri negri, afine, mango etc. – bogate în polifenoli.
Un truc savuros
Polifenolii (substanţe care asigură regenerarea epidermei de-a lungul întregii vieţi) sunt concentraţi în pieliţa şi în sâmburii strugurilor – iată un motiv destul de serios ca, de acum încolo, să mănânci boabele cu totul, chiar dacă ai impresia că gustul este uşor amărui.